Participare a clubului Rotary Club Dej la evenimentului organizat de clubul RC Rakhiv – Centrul Europei, Ucraina.
Clubul nostru a participat prin colegul nostru Onisor Nicorec la un eveniment districtual unde s-au intalnit guvernatorii celor doua districte Romania si Republica Moldova si Ucraina, respectiv DG Ovidiu Bunget si omologul lui DG Myron Uhryn.
Aceasta participare a fost pentru noi, un prilej deosebit de a intelege mai bine dificultatile prin care trece o tara aflata in razboi
Rotarieni din District 2241 – România și Republica Moldova și District 2232 – Ucraina au participat, în Ucraina, la o întâlnire comună cu scopul de a întări relațiile de colaborare deja existente și de a identifica noi modalități de sprijn pentru poporul ucrainean afectat de război. DG Ovidiu Bunget și DG Myron Uhryn au trecut în revistă programele pe care cluburile din România și Republica Moldova le-au derulat în ultimele luni pentru a veni în sprijinul refugiaților care au ajuns pe teritoriul celor două țări. De asemenea, s-a discutat despre sprijinul oferit de cluburi și districte din alte regiuni ale lumii, care a fost facilitat de cluburile rotariene aflate la granița cu Ucraina.
“Evident, toate gândurile noastre merg către pace. Dincolo de motivele declanșării conflictului armat, populația civilă din orașele ucrainiene afectate de război are nevoie de protecție. Mame și copii, oameni în vârstă au nevoie de suport. Ceea ce reușim să facem prin intermediul cluburilor nostre acoperă o parte din probleme. Vom continua să mergem în această direcție, susținuți de speranța că pacea este cea care va triumfa”, a transmis DG Ovidiu Bunget.
Vizita din Ucraina a prilejuit participarea DG Ovidiu Bunget la ceremonia de rotire a colanului pentru RC Rakhiv – Centrul Europei. Au participat rotarieni reprezentând RC Baia Mare 2005, RC Dej, RC Sighetul Marmației Voivodal, RC Târgu Lăpuș. Delegația ucraineană a fost reprezentată de PDG Vira Syryamina, DGE Oleksander Hardin, AG Borys Bodnar, AG Yaroslav Damen, PP Laszlo Damen și Viktoriya Letenko președinte RC Rakhiv – Centrul Europei.
Felicitări și mulțumiri PDG Emilian Sopoian pentru rolul asumat și acțiunile de suflet derulate în spiritul Rotary
În perioada 29-30 iulie 2023, Clubul Rotary Dej, a avut privilegiul de a participa la întâlnirea de la Dragobrat, Ucraina. Prin intermediul colegului nostru Onisor Nicorec, invitat din partea Clubului Rotary din Baia Mare, am fost martori la reziliența, curajul și speranța poporului ucrainean.
Implicați direct în dialogurile și schimburile de experiențe, am fost adânc mișcați de dorința lor arzătoare de pace și stabilitate. Împreună cu guvernatorii DG Ovidiu Bunget și DG Myron Uhryn, am avut ocazia să înțelegem mai profund necesitatea urgentă de protecție și suport pentru populația civilă din orașele ucrainiene afectate de război.
Conflictul, care a schimbat irevocabil viețile multor familii nevinovate, ne-a reamintit de valoarea solidarității și cooperării internaționale. Vedem aceste provocări nu doar ca o problemă izolată a Ucrainei, ci ca pe o responsabilitate comună. Doar împreună putem fi puternici, plini de speranță în a ne ajuta semenii.
În timp ce păstrăm vie amintirea acelei reuniuni și a legăturilor profunde care ne leagă, simțim și responsabilitatea de a răspunde nevoilor acestui moment. Pentru cei 10 ani de prietenie și ajutor oferit Ucrainei, considerăm că acesta este doar începutul. Rămânem dedicați misiunii noastre de solidaritate și suport.
Facem apel la toți, fie că sunteți membri Rotary sau doar cetățeni preocupați ai lumii, să vă alăturați cauzei noastre în susținerea Ucrainei. Fiecare gest, fiecare donație, fiecare gând pozitiv are un impact enorm. Haideți să demonstrăm că speranța și umanitatea transcend granițele și conflictele.
Clubul Rotary Dej.
Rotary Club Dej, face parte din Rotary District 2241 România și Republica Moldova
© 2023 Rotary Club Dej